Postul si agapele

In afara de zilele de miercuri si vineri, cand se ajuna de obicei pana la orele 3 dupa amiaza, crestinii tineau cu post zilele dinaintea Pastilor. Acest post era general, dar durata lui varia. In unele Biserici se postea o zi, in altele doua, in altele patruzeci de ore. (Eusebiu, Istoria bisericeasca, V, 24, 12). In se­colul III, postul s-a lungit la 6 zile, ca putin mai tarziu sa ajunga la 40 de zile.

In unele Biserici din Apus, intre care si Roma, s-a introdus din secolul III obiceiul de a posti sambata, in amintirea sederii Mantuito­rului in mormant si ca pregatire pentru impartasirea de duminica. Acest obicei s-a introdus prin opozitie cu iudeii, care aveau in sabat zi de sarbatoare si de bucurie. Postul de sambata era un "adaus". Bisericile orientale nu l-au adoptat si mai tarziu sinodul quinisext (692) l-a interzis (canon 55).

Mesele comune numite agape (dragoste), erau de regula mese cumpatate (probabil cu paine, peste, fructe, vin). Agapele aveau un rol important in viata crestinilor, prin ajutorul ce se da celor saraci si prin spiritul de comunitate in dra­goste, pe care-l intretineau.

Pliniu cel Tanar, relateaza ca aceste mese erau luate dimineata, dupa adunarea euharistica duminicala. Se constata astfel separarea timpurie a agapei de cultul propriu-zis. Agapele aveau loc fie la (sau langa) biserica, fie in case parti­culare, la crestinii mai instariti. Saracilor li se dadeau de la agape alimente si acasa. Din mese comune, agapele au ajuns mese date sara­cilor.